M-aş duce, Doamne, într-un cuib de stea
De rana neputinţelor să scap,
Fântâni din mare-nţelepciunea Ta
Să sap.

M-aş duce în ecou nemuritor
Pe aripi de cuvânt apostolar,
Acolo unde crinii zorilor
Răsar.

Mi-aş face peşteră în lemn bălai
S-aud acel izvor de melodii
Când picură pe-un ochi de rai
Chindii.

Pe urma Ta aş merge ca un cerb
Îndrăgostit de freamătul mirat
Al codrului. În dorul lui imberb
Eliberat.

M-aş reîntoarce gând pecetluit
Înveşnicind o ciutură de ceas
Şi-aş reclădi ospăţul tăinuit
Acas'.

Ardezia din veştede simţiri
Va arde-n pieptul meu înmugurit.
Etern voi fi, cu Tine, în iubiri
Sortit.